• Pagina de Inceput image
  • O mica descriere a Asoiciatie Chinologice Timis image
  • O mica descriere a orasului Timisoara image
  • Expo image
  • Regulamente image
  • Galerie Foto image
  • Parteneri image
  • Anunturi image
  • Date de contact si localizarea pe harta image



Timisoara


Timişoara (în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în sârbă Темишвар/Temišvar, în limba bulgarilor bănăţeni Timišvár. În traducere: „cetatea de pe Timiş”) este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Timiş din regiunea istorică Banat, vestul României. În anul 2009, având 312.113 locuitori, era al treilea oraş ca populaţie din România. Numele localităţii vine de la râul Timiş (trecând la sud de municipiu), numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus.
Coordonate: 45°45′35″N 21°13′48″E

Tară România
Regiune de dezvoltare Vest Județ Timiș
Atestare documentară 1212/1244
Suprafată - Municipiu 130,5 km²
Metropolitană 1070,4 km²
Altitudine 89 m.d.m.
Populatie (2002) - Municipiu 317.660 locuitori
Densitate 2.575 loc./km²
Metropolitană 367.347


Istorie

Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti în 1212 sau în 1266. În 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat în regatul ungar.

Fiind aşezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timişoara cât şi funcţia de comite de Timiş au devenit din ce în ce mai importante. Timişoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timişoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în funcţia de comite de Timiş, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timişoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creştinătăţii. El a transformat oraşul într-o tabără militară permanentă şi în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineştilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timişoarei îl reprezintă asediul cetăţii de către oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români şi unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timişoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroşit şi ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa cu acelaşi nume a cartierului Iosefin. Totuşi, ultimele ipoteze susţin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci, este mult mai probabil ca locul execuţiei să fie undeva în faţa Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

În 1552 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Paşa atacă şi cucereşte cetatea, aparată de 2310 militari, transformând-o în capitală de vilayet otoman. Comandantul oraşului, Stefan Losonczy, este capturat la 27 iulie 1552 şi decapitat, după o rezistenţă eroică.

Pentru aproape 200 de ani Timişoara se va afla sub dominaţie otomană, fiind sub control direct al sultanului şi având un statut special, ca cel al oraşelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaşte importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroşi musulmani se stabilesc aici, fortăreaţa se transformă în baza necesităţilor strategice otomane. Cu toate acestea, ocupaţia turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timişoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea în 1716, deschizând calea dominaţiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneşte cu România iar în Timişoara se instaurează administraţia românească.

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat întrunul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990.


Premierele Timisoarei

1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;
1745 – construcția Spitalului Municipal;
1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi;
1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
1886 – prima stație de salvare din Ungaria și România;
1889 - primul meci de fotbal european din Romania;
1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
1897 – primele proiecții cinematografice pe teritoriul actual al țării noastre;
1899 – primul tramvai electric într-un oraș din România de azi;
1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;
1989 - pornirea revoluției române contra regimului comunist.


Cultura

Timişoara este un oraş multicultural, influenţat de diversele comunităţi etnice, în special de cea germană, maghiară şi sârbă, dar şi de cele bulgară, italiană şi greacă. Moştenirea culturală şi diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale oraşului. Cu cele peste 12 instituţii culturale profesioniste, Timişoara este, după Bucureşti şi Iaşi, al treilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale. O mare tradiţie o are teatrul timişorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Naţional, / Teatrul German şi Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană şi maghiară. Cele trei instituţii împart aceeaşi clădire-simbol cu Opera Română.
Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.
Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii ţi asociaţii culturale. Printre galeriile de artă cele mai vizitate este Galeria Calina, aflată în centrul orasului.


Patrimoniul arhitectural

Din punct de vedere arhitectonic, oraşul moşteneşte un amplu patrimoniu de monumente istorice (circa 14.500), totodată cel mai mare din ţară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru şi cele din cartierele Iosefin şi Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiţii îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul oraşului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu pieţe şi străzi drepte. Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influenţă vieneză, care a adus Timişoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. În 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.

Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus odată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.


Catedrala Mitropolitana din Timisoara

Catedrala Mitropolitană din Timişoara este cel mai mare edificiu religios din Timişoara, catedrală a Mitropoliei Banatului, cu hramul "Trei Ierarhi". A fost construită între 1936 şi 1940 şi este un simbol al oraşului. Astfel se reînfiinţează vechea parohie din Cetate în 1926, apoi Episcopia de Timişoara în 1939, ridicată la rangul de arhiepiscopie, iar în 1947 se creează Mitropolia Banatului.
Terenul necesar, situat la încrucişarea celor mai importante artere ale oraşului a foste donat de către Primărie iar proiectul bisericii era încredinţat încă din 1934 lui Ion Traianescu. Proiectul prevedea un edificu cu o capacitate de 5.000 de persoane.
Catedrala a fost inaugurată în anul 1946 în prezenşa Regelui Mihai


Catedrala Sfantul Gheorghe din Timisoara

Catedrala Sfântul Gheorghe din Timisoara sau Domul Romano-Catolic este catedrala Episcopiei Romano-Catolice de Timisoara. Edificiul are hramul Sfântului Gheorghe şi a fost construit între anii 1736 şi 1774.
Construcţia a durat peste 2 decenii, în 2 etape: 1736-1751 şi 1755-1774. Monumentul este realizat în stil baroc din cărămidă şi are decoraţii din piatră şi stuc. Turlele au o înălţime redusă, determinată de apropierea zidului cetăţii. Interiorul este bogat şi somptuos, remarcându-se cele 9 altare decorate în stil baroc şi rococo, sculptate de vienezul Johan Müller, împodobite cu icoane vechi, orga în stil Ludovic al XVI-lea, copie a celebrei orgi din biserica Sf. Suplice din Paris, dar si uşile de stejar ornamentate cu grilaje din nichel pur. Domul Romano-Catolic (Catedrala Romano-Catolică) este considerat a fi cea mai unitară şi reprezentativă construcţie barocă a Timişoarei şi una dintre cele mai valoroase existente în Banat.


Biserica Millennium

Biserica Millennium este cea mai mare biserică ro¬ma¬no-catolică din din Timişoara, situată în Piaţa Romanilor din cartierul Fabric . A fost construită pentru cinstirea a 1.000 de ani de la stabilirea ungurilor în Câmpia Panoniei (de aici numele de Millennium). Construcţia, în stil neoromanic, a început în 1896 şi a fost terminată în 1901.Biserica are doua turnuri cu o înălţime de 65 de metri, cupola centrală având 45 de metri înălţime. Capacitatea locaşului este de până la 3.000 de persoane. Marele clopot are o greutate de 2.420 de kilograme. Este dotată cu o orgă fabricată de meşterul Leopold Wegenstein şi donată de episcopul Alexander Dessewffy.


Castelul Huniade

Castelul Huniade este un monument istoric şi cea mai veche clădire din Timişoara, construit între anii 1443 - 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul al XIV-lea (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou). Din 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului şi găzduieşte secţiile de istorie şi de ştiinţe ale naturii.
În ciuda numeroaselor modificări, castelul şi-a păstrat organizarea în jurul unei curţi patrulatere, poziia turnului-donjon şi "Sala Cavalerilor", detalii care care se regăsesc şi la Castelul Corvineştilor de la Hunedoara. Faţada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin cintru dar cu decoraţie neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie iar faţada a fost realizată în cărămidă aparentă.


Bastionul Maria Therezia

Bastionul Maria Therezia a fost construit între anii 1730-1735 şi este cea mai mare bucată de zid păstrată din vechea Cetate a Timişoarei. Astăzi este folosit ca pasaj, dar găzduieşte şi spaţii comerciale, restaurante, baruri, o discotecă şi o librărie, dar şi două expoziţii permanente ale Muzeului Banatului, cea de Tehnologie a Informaţiei şi Comunicaţiilor şi "Vioara - o pasiune de o viaţă", precum şi Secţia de Etnografie a Muzeului Satului.
Bastionul Maria Terezia este cel mai mare parte a zidului de apărare a vechii Cetăţi a Timişoarei care a supravieţuit până azi. Mai există un fragment din zidurile fostei Cetăţi în Parcul Botanic şi încă un fragment, pe Calea Al. Ioan Cuza.
Accesul se făcea prin trei porţi, a Vienei, a Petrovaradinului şi a Ardealului (complet demolate în 1891).


Opera Nationala Romana Timisoara

Opera Naţională Română Timişoara este o companie naţională de operă, operetă ţi balet, care împarte spaţiul împreuna cu Teatrul Naţional, / Teatrul German şi Teatrul Maghiar.
Opera Naţională Română Timişoara a fost înfiinţată prin Decretul Regal din 30 martie 1946, nr. 254. Prim director al Operei a fost Aca de Barbu.

Scurt istoric.

Timişoara a fost şi este cel mai puternic centru cultural din vestul Romaniei. Aşezarea geografică favorabilă, la confluenta între Europa centrală şi cea de est îi conferă Timişoarei o largă deschidere pe plan cultural. Situata la mai puţin de 700 km distanţă fată de 13 capitale europene, a avut de-a lungul timpului o conectare continuă la valorile culturii europene. Populaţia acestui spaţiu multietnic şi multicultural, aparţinând diverselor etnii şi confesiuni religioase, face din Timişoara un model de civilizaţie europeană.
Construcţia clădirii Palatului Culturii a început în 1871, dupã planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner (constructori a numeroase săli de teatru din Europa - Budapesta, Viena, Odessa) şi a fost terminată în 1875. Două incendii de proporţii au devastat clădirea. Primul a avut loc în 1880 şi reconstrucţia a durat până în 1882, păstrându-se integral forma originală a clădirii, construită în stil "Renaissance". După cel de-al doilea incendiu - 1920 - au mai ramas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucţia se face după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la faţadele laterale, faţada principală şi sala de spectacole îmbracând stilul neobizantin caracteristic arhitecturii româneşti a timpului.


Palatul Dicasterial

Palatul Dicasterial, clădirea ce astăzi adăposteşte sediul Judecătoriei Timişoara,Tribunalului Timiş şi al Curţii de Apel Timişoara, a fost construită între anii 1855-1860, fiind proiectată iniţial ca reşedinţă a guvernatorului Banatului.
Construcţie monumentală, ridicată pe o suprafaţă ce se întinde de-a lungul a trei străzi, edificiul a fost mult timp cea mai mare construcţie din Timişoara. Palatul, construit pe trei niveluri, avea la început 273 de birouri, 34 de camere pentru servitori, 34 de bucătării, 65 celarii, 27 de magazii, acestea fiind grupate în jurul a trei curţi interioare. A fost ridicată în stilul renaşterii italiene, imitând Palatul Medici din Florenţa.
Faţadele sunt structurate în registre orizontale, ritmate doar prin şirul ferestrelor.


Palatul Lloyd

este o clădire istorică din Piaţa Victoriei din Timişoara. A fost construită între 1910-1912 după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Arhitectura este ecclectică cu influenţe seccesion.

Personalitati marcante

• Iancu de Hunedoara (1387 - 1456), comite de Timiş, a avut reşedinţa în Cetatea Timişoarei, deţinută de familia sa până în 1440; a construit Castelul Huniade, cel mai vechi monument istoric din oraş.
• Pavel Chinezul (1432 - 1494), comite de Timiş, conducător al trupelor bănăţene, luptător neînvins împotriva turcilor.
• Pelbartus Ladislaus de Temesvar (1430-1504), filosof creştin născut la Timişoara, activează în Budapesta la curtea regelui Matei Corvin.
• Claudius Florimund Mercy (1666-1734), guvernator al Banatului, a eliberat Timişoara de ocupaţia otomană, a reconstruit cetatea după model occidental, a colonizat-o cu şvabi şi a transformat-o într-un important centru economic şi capitală a Banatului.
• Carol Telbisz (1853-1914), primar al Timişoarei pentru aproape 30 de ani, timp în care a modernizat complet oraşul.
• Augustin Pacha (1870-1954), primul episcop al diecezei de Timişoara, a apărat drepturile catolicilor din Banat în faţa presiunilor naziste, într-o istorică audienţă la Hitler; disident anticomunist.
• László Székely (1877-1934), primul arhitect-şef al Timişoarei, autorul unui mare număr de clădiri semnificative din istoria oraşului.
• Nikolaus Lenau (Franz Nikolaus Niembsch Edler von Strehlenau), (1802-1850) poet austriac, unul din clasicii poeziei germane şi universale, născut lângă Timişoara, în comuna Csatad (Schadat) actualmente Lenauheim.
• Johnny Weissmüller (1904-1984), actor, caştigator a 5 titluri OLIMPICE la innot, faimos pentru rolul său de Tarzan.
• Ştefan Kovács (1920 - 1995), antrenor al echipei Ajax Amsterdam,
• Ioan Holender (1935), cântăreţ, director al Operei din Viena.
• Iolanda Balaş (1936), dublă campioană olimpică de atletism, contează ca una din cele mai valoroase săritoare la înălţime ale tuturor timpurilor.
• Richard Oschanitzky (1939-1979), Compozitor, arangeur, pianist şi dirijor. A fost unul din cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz ai României (vezi: „Jazzfestival Richard Oschanitzky”).
• Traian Vuia (1872-1950), inventator, pionier al construcţiei de avioane şi al aviaţiei mondiale, ulterior în Franţa a prezidat Frontul Naţional Român, organizaţie de rezistenţă antifascistă, s-a născut în satul Surducu Mic, (azi parte din comuna Traian Vuia) în judeţul Timiş.
• Ana Blandiana (1942), poetă.
• Nicu Covaci (1947), fondatorul legendarei trupei de rock Phoenix
• Mircea Baniciu (1949), membru al formaţiei Phoenix
• László Tőkés (1952), fost paroh al episcopiei reformate, a jucat un rol important în declanşarea Revoluţiei din 1989
• Herta Muller (1953) scriitoare, laureata in anul 2009 a premiului NOBEL pentru literatura